Directorul general al Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan Marcel Boloș, au semnat, la Bucureşti, contractul de finanţare pentru proiectul de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canal din județ.
Peste 150.000 de cetățeni din orașele Reșița, Caransebeș, Anina, Băile Herculane, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița şi Oțelu Roșu, și din cinci comune – Grădinari, Ticvaniu Mare, Mehadia, Teregova și Topleț – vor beneficia de noi investiții în infrastrucutra de apă şi canal, în urma cărora aproximativ 6.500 de noi gospodării vor fi racordate la rețele de apă potabilă. Lucrările vor fi executate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 1.003.485.868,57 lei. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, de către directorul general Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, împreună cu Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, și ministrul Ioan Marcel Boloș.
„Prin finanțarea obținută se vor corecta multe din greșelile trecutului, fiind alocate resurse financiare importante pentru modernizarea rețelelor vechi, execuția de noi conducte de aducțiune și sisteme de captare, precum și investiții în stații de tratare și de pompare a apei. Mulțumim Consiliul Județean Caraș-Severin pentru sprijin și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru încredere!”, a transmis astăzi directorul general al Aquacaraş, Gheorghe Filipescu.
sursa: resita.ro